Capitolul întâi
„Dragii mei copii, ard de nerăbdare să vă spun Povestea lui Iisus Cristos. Căci toţi oamenii ar trebui să afle despre El. Nu a trăit nimeni care să fi fost atât de bun, atât de milostiv, de blând şi de plin de iubire faţă de toţi cei care cad în greşeală sau care sunt bolnavi şi tare nefericiţi. El este acum în Rai, unde ne rugăm şi noi să ajungem, pentru a ne întâlni acolo cu toţii, după moarte, şi pentru a fi pururea fericiţi împreună. E peste putinţă să înţelegi ce loc bun este Raiul fără să ştii cine a fost El şi ce a făptuit.
Sa născut cu multă vreme în urmă – au trecut de atunci aproape două mii de ani – întrun oraş numit Bethleem. Tatăl şi mama Lui trăiau întro aşezare ce se chema Nazaret, dar au fost nevoiţi să se ducăla Bethleem să se înscrie. Tatăl Lui se numea Iosif, iară mama Lui se numea Maria.
Şi cum oraşul Bethleem era înţesat de oameni aduşi şi ei acolo de treburile lor, pentru Iosif şi Maria nu s-a găsit adăpost la han şi nici în vreo altă casă, aşa că s-au dus să stea într-un staul. Şi în staulul acela s-a născut Iisus Cristos. Acolo nu exista leagăn sau ceva de felul acesta, aşa că Maria ş-a pus drăgălaşul odor în ceea ce noi numim iesle – locul din care se hrănesc caii. Şi acolo, pruncul a adormit.
Iară cum dormea el aşa, nişte păstori care îşi păşteau oile pe câmp, au văzut un Înger al lui Dumnezeu, tot numai lumină şi frumuseţe, plutind pe deasupra ierbii, venind înspre ei. La început s-au temut şi au căzut la pământ, ascunzându-şi chipurile. Dar Îngerul le-a spus: „Există un prunc, născut astăzi în oraşul Bethleem, nu departe de aici, care va creşte şi va fi atât de bun, încât Dumnezeu îl va iubi ca pe Fiul Său, căci El îi va învăţa pe oameni să se iubească unul pe celălalt şi să nu se certe sau să se războiască între ei. Iar numele lui va fi Iisus Cristos. Şi oamenii vor rosti acest nume în rugăciunile lor, pentru că vor afla că Dumnezeu Îl iubeşte şi Îl vor iubi şi ei.“ Îngerul le-a zis Păstorilor să se ducă la staulul acela şi să se uite la pruncul din iesle. Zis şi făcut. Şi au îngenuncheat la capul Lui în timp ce dormea, glăsuind: „Doamne, binecuvântează-L pe copilul acesta!“.
Iară în ţara aceea cel mai important loc era Ierusalimul – la fel cum Londra este cel mai de seamă loc din Anglia – şi la Ierusalim trăia regele, şi numele lui era Irod. Într-o zi au sosit dintr-o ţară îndepărtată, de la Răsărit, nişte înţelepţi care i-au spus regelui: „Am văzut pe Cer o stea ce ne vesteşte că sa născut în Bethleem un prunc care va fi iubit de toţi oamenii de pe pământ.“Când a auzit una ca asta, pe regele Irod la cuprins invidia, căci era om rău. Dar s-a prefăcut că nu era aşa şi i-a întrebat pe înţelepţi: „Unde este acest copil?“ Iar înţelepţii au răspuns: „Nu ştim. Dar credem că ne va călăuzi Steaua, căci ea ne-a însoţit arătându-ne calea de-a lungul întregului drum până aici, iar acum stă ţintuită locului pe cer.“ Atunci Irod le-a cerut înţelepţilor să vadă dacă Steaua le va arăta unde locuieşte copilul şi le-a poruncit ca, dacă aveau să-l găsească, să se întoarcă la el. Aşa că ei au pornit la drum, iar Steaua şi-a continuat la rândul ei drumul, călăuzindu-i, până ce s-a oprit deasupra sălaşului unde se afla copilul. O adevărată minune a fost aceasta, căci aşa a poruncit Dumnezeu să fie.
Când Steaua s-a oprit, înţelepţii au intrat şi L-au văzut pe copil împreună cu Maria, mama Lui. L-au îndrăgit mult foarte şi I-au adus daruri. Apoi au plecat. Dar nu s-au întors la regele Irod, căci au înţeles că era invidios, deşi nu le-o spusese deschis. Aşa că au plecat, pe timp de noapte, înapoi în ţara lor. Şi tot în vremea aceea, a venit un Înger care le-a spus lui Iosif şi Mariei să ducă pruncul într-o ţară numită Egipt, altminteri Irod Îl va ucide. Aşa că, în plină noapte, au fugit şi ei – tatăl, mama şi copilul – şi au ajuns acolo nevătămaţi.
Dar atunci când crudul Irod a aflat că înţelepţii nu s-au mai întors la el şi că, din această cauză, nu avea cum să afle unde trăia pruncul Iisus Cristos, şi a chemat soldaţii şi căpitanii şi le-a spus să se ducă să-i omoare pe toţi copiii cu vârsta mai mică de doi ani din ţinuturile aflate sub stăpânirea lui. Oamenii cei răi au făcut întocmai. Mamele copiilor au fugit care încotro pe străzi, cu pruncii în braţe, încercând să-i salveze şi să-i ascundă în pivniţe şi în peşteri, dar în zadar. Soldaţii i-au ucis cu sabia pe toţi copiii pe care i-au putut găsi. Acest măcel cumplit a fost numit Masacrul Inocenţilor, pentru că pruncii aceia erau cum nu se poate mai nevinovaţi.
Regele Irod spera că Isus era printre aceştia. Dar El, după cum v-am spus, nu era, căci scăpase şi se afla în siguranţă, în Egipt. Şi a trăit acolo, împreună cu mama şi cu tatăl Lui, până la moartea răului Rege Irod.
Capitolul al doilea
Când a murit Irod, a venit iarăşi un Înger la Iosif şi i-a spus că acum se putea întoarce în Ierusalim, căci nu mai avea de ce să se teamă pentru copil. Aşa se face că Iosif şi Maria şi Fiul ei, Isus Cristos (numiţi adesea Sfânta Familie) au pornit către Ierusalim. Auzind însă pe drum că fiul lui Irod noul rege şi fiindu-le teamă că şi el, la rândul lui, ar putea să vrea ce e mai rău pentru copil, sau abătut din drum, mergând să locuiască în Nazaret. Şi au trăit acolo până ce Isus Cristos a împlinit vârsta de doisprezece ani.
Atunci, Iosif şi Maria sau dus la Ierusalim să ia parte la o sărbătoare religioasă ce se ţinea pe vremea aceea la Templul din Ierusalim, care era un fel de biserică mare sau de catedrală, dacă vreţi. Şi L-au luat cu ei şi pe Iisus Cristos. Când Sărbătoarea s-a încheiat, au plecat din Ierusalim înapoi către casa lor din Nazaret, împreună cu mulţi prieteni şi vecini. Pe vremea aceea oamenii obişnuiau să călătorească în grupuri mari, de teama hoţilor, căci drumurile nu erau atât de sigure şi de bine păzite cum sunt astăzi şi orice călătorie era cu mult mai dificilă decât în zilele noastre. Şi au mers ei aşa, o zi întreagă, fără să ştie că Iisus Cristos nu era cu ei. Căci grupul fiind atât de mare, au crezut că se afla undeva în mijlocul oamenilor, deşi nu Îl zăriseră. Dar, descoperind că nu era acolo şi temându-se să nu se fi pierdut, sau întors stăpâniţi de nelinişte în Ierusalim, să Îl caute. L-au găsit în Templu, vorbind cu nişte învăţaţi numiţi Doctori despre bunătatea lui Dumnezeu şi despre cum ar trebui să Îl răsplătim cu toţii pe Dumnezeu. Aceştia nu erau ceea ce înţelegeţi voi astăzi prin cuvântul „doctori“. Nu îngrijeau oameni bolnavi, erau oameni cu multă carte şi cu mintea ascuţită. Iisus Cristos a dat dovadă de o asemenea cunoaştere în ce le spunea şi în întrebările pe care le adresa lor, încât toţi au rămas uimiţi. Şi când Lau găsit, El sa întors împreună cu Iosif şi Maria acasă, în Nazaret, şi a trăit acolo până a ajuns la vârsta de treizeci sau treizeci şi cinci de ani. ...”
Pr. Fotea Dănuţ
Text preluat din Viaţa Domnului Nostru - scrisă de Charles Dickens special pentru copiii lui, traducere din engleză de LUANA STOICA, Humanitas, Bucureşti, 2007
