Primele două săptămâni din luna august(1-15), Biserica Ortodoxă intră într-o perioadă specială de pregătire duhovnicească pentru întâmpinarea sărbătorii „Adormirii Maicii Domnului” (15 august)[1].
Postul Adormirii Maicii Domnului sau al „Sfintei Mării”, cunoscut şi sub denumirea de „Paştele din vară“, aminteşte credincioşilor de rolul special al Născătoarei de Dumnezeu în iconomia mântuirii şi de darurile care, prin rugăciunile ei, se revarsă peste Biserică şi lume.
Postul Adormirii Maicii Domnului este o practică veche a Bisericii creştine, despre el găsindu-se numeroase mărturii în istorie ca cea din anul 450, când Leon cel Mare, Papă al Romei(440-461), aminteşte de existenţa acestuia.
Originea acestui post trebuie pusă în legătură cu al III-lea Sinod Ecumenic din 431 ţinut la Efes, când a fost restabilit titlul Maicii Domnului de „Theotokos“, adică „Născătoare de Dumnezeu“, în faţa ereziei nestoriene care o numea pe Maica Domnului doar „născătoare de om“, pentru că spuneau că Hristos S-a născut din ea numai după fire omenească. Restabilirea titlului de „Theotokos“ (Născătoare de Dumnezeu) pentru Fecioara Maria a însemnat conturarea unui cult unic în spaţiul ortodox pentru Maica Domnului, care este considerată cea mai sfântă persoană după Sfânta Treime.
La început, durata acestui post era diferită în rândurile comunităţilor creştine. În Antiohia, creştinii posteau o zi pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. În Ierusalim, Postul Sfintei Marii ţinea opt zile, iar în alte zone creştinii posteau întreaga lună august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie, pentru că pe 8 septembrie este prăznuită Naşterea Maicii Domnului. Uniformizarea datei sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi a duratei postului de două săptămâni a avut loc în secolul al XII-lea la Sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysovergis. Atunci s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august.
Postul începe de obicei la 1 august cu Scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul credincioşilor şi se încheie în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Când lăsatul secului cade în zilele de miercuri sau vineri, acesta se mută cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită miercurea sau vinerea, atunci în ziua praznicului este dezlegare la peşte, vin şi ulei.
În tradiţia ortodoxă se păstrează o amintire foarte vie a vieţii ascetice a Maicii Domnului. Sfinţii Grigorie Palama şi Teofan al Niceei au vorbit de un isihasm al Maicii Domnului care prin rugăciune continuă şi sălăşluirea Duhului Sfânt în ea a devenit un model pentru toţi monahii nevoitori. Părinţii duhovniceşti spun că acest urcuş duhovnicesc al Maicii Domnului a început în vremea când a stat la Templul din Ierusalim, de la vârsta prunciei până când a fost aleasă de Dumnezeu să nască pe Fiul Său înomenit. Adormirea ei, deşi învăluită în taină, ne prezintă scena unei mutări din viaţa aceasta la cea veşnică şi nu a unei morţi. Trupul Maicii Domnului nu a cunoscut stricăciunea pentru că a fost înălţat la cer, iar sufletul ei este înfăţişat în icoana praznicului ca fiind ţinut în mâini de Fiul ei în Împărăţia cerurilor.
Sfântul Teofan al Niceei spune că Maica Domnului s-a unit cu Dumnezeu mai înainte ca Dumnezeu să se unească cu ea, adică mai înainte de momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu. Şi Sfântul Grigorie Palama spune că orice har care este împărtăşit Bisericii de către Dumnezeu nu este despărţit de Maica Domnului. Maica Domnului este o imagine a întregii Biserici care este sălaşul sfânt al lui Dumnezeu şi locul peste care Duhul Sfânt Se coboară şi sfinţeşte credincioşii.
Pr. Dan Fotea
