Împreună cu celelalte sărbători închinate Sfintei Cruci[1], Duminica a III-a din Postul Mare, Arătarea Sf. Cruci din 7 mai şi Înălţarea Sfintei Cruci din 14 septembrie, Scoaterea Sfintei Cruci din data de 1 august are o istorie aparte.
Este demn de ştiut că, odinioară, această sărbătoare, a Scoaterii Sfintei Cruci (1 august), constituia un prim pas în cinstirea Mântuitorului, în luna august, fiind urmată de Schimbarea la Faţă a Domnului (6 august) şi de venerarea Sfintei Mahrame a Domnului, cu Icoana nefăcută de mână (16 august). Cele trei sărbători erau considerate în legătură.
Ceaslovul grec menţionează: „Datorită mulţimii slăbiciunilor şi bolilor molipsitoare din popor, în august, potrivit unui obicei străvechi, se face procesiune cu Lemnul Sfintei Cruci din Constantinopol, pe străzi, spre sfinţirea locurilor şi alungarea bolilor (epidemiilor). În ajun, pe 31 iulie, Lemnul Crucii se scoate din trezoreria imperială şi se duce pe sfânta masă a marii biserici, Sfânta Sofia. De la această dată şi până la Adormirea Maicii Domnului, este purtată prin oraş, după săvârşirea Litiei, spre a fi venerată de popor.”
Într-adevăr, era acest obicei în Constantinopol (azi, Istanbul), de-a lungul postului Adormirii Maicii Domnului, începând cu 1 august. Lemnul Crucii era tămâiat pe drum, de un sobor de preoţi şi diaconi, făcându-se oprire la câte o fântână unde se săvârşea sfinţirea aghezmei. Zilnic, era scoasă pe străzile oraşului şi întâmpinată de credincioşi. La sfârşitul postului, Crucea era dusă înapoi, la palatul imperial. Această sărbătoare, a scoaterii Lemnului Crucii, era marcată şi prin săvârşirea Sfintei Liturghii, în orice zi a săptămânii ar fi căzut.
Astăzi sărbătoarea nu mai are măreţia de odinioară, scăzând în intensitate probabil odată cu căderea Constantinopolului sub turci (1453) şi cu transformarea Catedralei Sfânta Sofia în moschee. Astfel, în zilele noastre sărbătoarea nu este celebrată prin Sfânta Liturghie decât pe plan local (în unele Biserici Ortodoxe) sau dacă este zi de duminică. Cele mai mari sărbători închinate Sfintei Cruci sunt, în prezent: Înălţarea Sfintei Cruci (14 sept.) şi Duminica Sfintei Cruci din Postul mare, cu dată schimbătoare.
În Biserica Rusă sărbătoarea de început de august este unită cu pomenirea Botezului Rus, la 1 august 988. Despre ziua exactă a Botezului ruşilor se menţionează în cronicile din sec. XVI: „Botezul marelui prinţ Vladimir al Kievului şi al întregii Ruşii a avut loc la 1 august.”
În practica actuală din Rusia, sfinţirea apei din ziua de 1 august se face înainte sau după Sfânta Liturghie, împreună cu binecuvântarea mierii (întâia miere obţinută în an, închinată Mântuitorului, „oferită” în locul oţetului şi al fierii pe care le-a primit când a fost răstignit pe Cruce). Putem constata în acest fel varietatea obiceiurilor locale ale diferitelor Biserici Ortodoxe, de-a lungul timpului, care nu contrazice unitatea lor sub semnul aceloraşi mari sărbători, al aceleiaşi credinţe.
La români, se practică din vechime sfinţirea agheazmei la 1 august (ca şi la orice început de lună calendaristică), dar şi venirea preotului în casele credincioşilor, de-a lungul perioadei de post, pentru a le sfinţi casele şi a-i binecuvânta în semnul crucii, fără a exista o procesiune specială în acest sens.
După o altă tradiţie, această sărbătoare este legată şi de biruinţă, în aceeaşi zi, a binecredinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea şi lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecând Sfântul şi marele împărat Constantin.
Scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheamă la o întâlnire duhovnicească cu taina Crucii şi la purtarea, în umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data nouă, în viaţă, de Dumnezeu, Căruia i se cuvine slava şi ascultare. Amin.
Pr. Dan Fotea
