PENTRU SUFLET - CONSTANTIN VIRGIL GHEORGHIU

Constantin Virgil Gheorghiu, (n. 9 septembrie 1916, Valea Albă, Comuna Războieni, Neamț, în Moldova, România - d. 22 iunie 1992, Paris, Franța) a fost un diplomat român interbelic și un jurnalist, romancier, poet și preot român din exil postbelic.

Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni. Între anii 1928 și 1936 a studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău. După ce a terminat liceul, a renunțat la cariera militară și a venit în București unde a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.

În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța, unde a publicat circa 40 de volume.

În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Moare în 1992 la Paris, fără a mai fi apucat să păşească încă o dată pe pământul ţării nat ale.

 

Copilăria înfometată şi Cartea lui Iov. „Noi eram mai mulţi copii. N-aveam haine. Afară era frig. Stăteam toţi închişi în casă. Ne era foame. Surorile mele şi cu mine ţipam toţi odată. Plângeam, cerând ceva de mâncare. Mama mea - presbitera- lua de sub grindă Biblia, o deschidea la Cartea lui Iov şi ne citea, cu voce tare, cumplitele suferinţe ale sfântului om. Aflând nenorocirile lui Iov, uitam de foamea noastră. După ce se lăsa iar liniştea, mama-prezbitera punea din nou Biblia la locul ei, sub grindă. După o jumătate de oră, începeam din nou să ţipăm de foame. Şi din nou, mama-prezbitera lua Biblia şi ne citea un alt capitol cu Iov. Şi din nou uitam de foame. Aceasta se întâmpla de câteva ori pe zi. În fiecare zi. În toate zilele de iarnă. În locul pâinii, ni se dădea Iov. Pot spune că în tot timpul copilăriei mele m-am hrănit cu Iov. Am supravieţuit fără hrană. Fără pâine. Căci ne hrăneam din cer“. Rândurile acestea din memoriile sale ne arată că, la Războieni, Virgil Gheorghiu a trăit anii grei ai războiului, în care hrana lipsea, iar singurele momente mai uşoare erau de Paşti şi de Crăciun.

 

Primele studii şi descoperirea vocaţiei literare. După perioada grea a războiului, şi-a trăit copilăria la Petricani, unde tatăl îşi avea parohia. Tot aici, în 1923, a început şcoala primară, dar la numai trei luni a plecat la şcoala din Blebea, la bunicul dinspre mamă, preotul Toma Scobai. Ajuns în 1927 la Târgu-Neamţ, pentru repetarea clasei a patra, l-a întâlnit aici pe dascălul Pintilie, care l-a şi pregătit temeinic pentru concursul de intrare la liceul militar. La 1 septembrie 1928 a îmbrăcat uniforma militară şi a început cursurile Liceului Militar din Chişinău.

„De când sunt la liceul militar am compus multe poezii. Camarazii mei se grăbesc să înveţe poeziile mele pe dinafară şi le recită duminica şi la serbarea şcolii. Cel care recită cel mai bine poeziile este elevul Dimitriu“. A beneficiat de o instrucţie extrem de serioasă, cu ofiţeri ce studiaseră în străinătate. A fost considerat supradotat intelectual, fiind deosebit de receptiv la toate disciplinele. Aici şi-a descoperit şi vocaţia literară.

Coleg cu Marin Preda. Puţin mai târziu a sosit la Bucureşti, unde şi-a luat bacalaureatul şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie, iar în 1937 a debutat cu volumul de poezii „Viaţa de toate zilele a poetului“. Ca reacţie la asasinarea lui Armand Călinescu, a scris poemul-lamentaţie cu acelaşi titlu.

Şi-a intensificat activitatea publicistică, mai întâi la „Cuvântul“, unde Nae Ionescu l-a primit la recomandarea lui Tudor Arghezi. Cezar Petrescu l-a angajat puţin mai târziu la „România“, apoi la „Timpul“, unde a fost coleg cu Miron Radu Paraschivescu şi cu Marin Preda.

Reporter de război. La sfârşitul lunii iulie 1941, a fost angajat corespondent de război la Secţia de presă şi propagandă a Marelui Stat Major, şi a plecat pe frontul din Basarabia, de unde a trimis multe reportaje incendiare. Toate acestea le-a adunat într-un volum intitulat „Ard malurile Nistrului“. Acest volum, cu o prezentare de Tudor Arghezi, s-a răspândit rapid, căci într-un singur an a ajuns la patru ediţii. Despre aceasta, Virgil Gheorghiu avea să afirme: „Nu eu am scris această carte, ci pământul martirizat al patriei mele pierdute şi regăsite“, scria el în „Memorii“.                   

S-a îmbarcat un an mai târziu pe submarinul „Delfinul“ şi a participat la blocajul naval al Crimeii şi Caucazului. În tot acest timp a continuat să publice la diverse ziare, precum: „Timpul“, „Ecoul“, „Evenimentul“, „Seara“, „Capitala“, „Informaţia Zilei“.

La începutul anului 1943 a fost trimis de Ministerul Propagandei la Zagreb, ca ataşat de presă pe lângă Legaţia României din Croaţia.

Chinurile celor 14 lagăre. „Am fost trambalat dintr-un lagăr în altul, ca un fir de pai pe valurile oceanului. Zeci de lagăre. Pierdut în masa a zeci de mii de prizonieri anonimi, ca picăturile de apă în mare. De cum făceam efortul de a descoperi un om, o fiinţă omenească în prizonierul din stânga, din dreapta sau din faţă, ni se schimba lagărul. Erau oameni din toate clasele, savanţi, doctori, profesori universitari, cercetători, ţărani, negustori, tăietori de lemne, măcelari, soldaţi, subofiţeri, foşti miniştri. Toţi egali, înfometaţi, bătuţi închişi“, scria Gheorghiu.

După întorsătura politică de la 23 august 1944, Virgil Gheorghiu şi soţia sa, Ecaterina, au refuzat să se întoarcă în ţară şi au pleacat spre Viena.

După multe călătorii ascunse prin Alpii austrieci, Munţii Boemiei, până la Ane şi Weimar, cei doi au căutat refugiul în America, sperând că vor fi salvaţi, dar aici au fost trimişi la închisoare.

Eliberaţi, după grele încercări, au reuşit să treacă ilegal frontiera şi au intrat pe teritoriul Franţei, iar în 1948 au ajuns la Paris. Aici a scris nouă romane şi o povestire.

În anul 1963, a fost hirotonit preot la Biserica ortodoxă „Sfinţii Arhangheli“ din Paris. S-a mutat la cele la 22 iunie 1992, după ce cu câţiva ani înainte îşi alesese mormântul în cimitirul din Passy.

Un talent indiscutabil. Importanta vieţii şi a operei preotului C. V. Gheorghiu nu rezidă numai abordarea unor mari teme creştine în general, ci în special ale Ortodoxiei, trăite simplu şi luminos: îndumnezeirea, haina de piele, taina altarului, abolirea mistică a timpului şi a spaţiului etc., teme centrale ale teologiei, antropologiei şi ecleziologiei patristice şi a liturgicii bizantine, dar şi o reală valoare literară artistică, sesizată de timpuriu atât în perioada românească a activităţii publicistice. Amintim aici celebrele vorbe ale lui Tudor Arghezi, din prefaţa reportajului de război „Ard malurile Nistrului“, constituite într-o scrisoare folosită ca introducere a sus-numitul reportaj: „Iubite Domnule Gheorghiu, de prezentarea care bănuiai sfios că ţi-ar fi de trebuinţă, dumneata nu ai nevoie. Nu ai avut nici atunci, când, debutant şovăitor, mi-ai trimis, fără să te fi cunoscut, primele versuri publicate în «Bilete de papagal», versuri de o elasticitate încă neatinsă în limba românească şi stăpânite de o frumuseţe delicată. Dacă, tipărind întâia carte de proză, te-ai gândit la mine, desigur că ai făcut-o pentru simetrie şi din superstiţia că naşul de la botez trebuie să asiste şi la cununie. Iţi răspund cu o scrisoare personală, nu cu o prefaţă. Crezi că indiscutabilului dumitale talent de prospeţime i-ar fi şi ea de vreo utilitate în librărie?“.

Importantă rămâne şi scrisoarea criticului şi istoricului literar Marian Popa (de la lăsata secului, 1988), în care i se solicită scriitorului date pentru preconizata lui „Istoria literaturii romane“, şi în care îi declară: „Consider că romanele dumneavoastră „Ora 25“, „Perahim“ şi „Nemuritorii de la Agapia“, sunt capodopere şi cărţi fundamentale pentru întreaga literatură universală a acestui secol, în care s-a scris totuşi de o sută de ori mai mult decât în şapte mii de ani. „Perahim“ are o rigoare în faţa căreia Descartes, La Rochefoucauld şi Voltaire s-ar fi închinat“.

 „Ora 25“, identitate sau alteritate. Între anii 1947-1948, geniul lui Virgil Gheorghiu a scos la lumină, în mai puţin de 8 luni, „Ora 25“, roman pe care l-a tradus imediat şi în germană, cu ajutorul unui prieten din Austria. Omul providenţial pentru apariţia acestei cărţi a fost Gabriel Marcel. Acesta i-a citit romanul şi s-a hotărât să-l publice la Editura Plon. La acest volum a avut un ajutor deosebit şi din partea Monicăi Lovinescu, care a tradus manuscrisul din română în franceză, în timp record. Cartea, al cărei personaj principal este un ţăran român, aduce în atenţia cititorilor relaţiile complexe dintre identitate şi alteritate, dintre diferenţă şi discriminare, oferind şi chipul tragediei omului care ajunge la înstrăinare. Acest volum a circulat în mii de tiraje şi a cunoscut un adevărat succes în literaturile străine în care a fost tradus.

 

Aticol preluat din: http://www.ziarullumina.ro/biografii-luminoase/constantin-virgil-gheorghiu-poetul-lui-hristos-si-al-romaniei.

 

Dintre cărţile publicate de Constantin Virgil Gheorghiu amintim:

Febre, poezie (Ed. Fortuna)

Marea vânătoare, poeme premiate de Fundaţiile Culturale Regale (Ed. Fortuna)

Ţăramul celălalt, poezie (Fundaţiile Regale)

Cântec de faun, poeme premiate de Soc. Scriitorilor Români (Ed. Fortuna)

Pădure adormită, poezie

Din muzica şi viaţa compozitorilor (Contemporană)

George Enescu - biografie romanţată (Ed. Fortuna 1937)

Taraful de noapte, roman (Ed. Fortuna)

Trei romantici - Chopin, Schumann, Lizst (Ed. Fortuna)

Viaţa de toate zilele a poetului , poezie (1939);

Caligrafie pe zapadă , poezie (1940)

Ceasul de rugăciune , poezie (1942)

Ard malurile Nistrului (1941) - reportaje de pe front din timpul războiului de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, folosite mai târziu de Marin Preda, ca sursă documentară, în romanul "Delirul”

Ora 25

A doua şansă

Casa de la Petrodava

Omul care călătorea singur

Condotiera

Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris si 2003, Sibiu)

Perahim - Rendez-vous à l'infini

Memorii

 

Cărţi pe teme teologice:

Sfântul Ioan Gură de Aur (1957)

Cerşetorii de miracole (1958)

Viaţa lui Mahomet (1963)

Nemuritorii de la Agapia (1964)

Tinereţea lui Luther (1965)

Viaţa patriarhului Athenagoras

Cum am vrut să mă fac sfânt

Marele exterminator şi Marele Sinod Ortodox

Dumnezeu nu primeşte decât duminica (1975)

Christos în Liban. De la Moise la palestinieni (1978)

Dumnezeu la Paris (1980)