Sfântul Simeon Noul Teolog, colosală figură a misticii noastre ortodoxe

Cuvinte duhovnicești Iulie 29, 2015

Sfântul Simeon Noul Teolog, colosală figură a misticii noastre ortodoxe, „este singurul dintre toţi misticii ortodocşi ai Evului Mediu care vorbeşte deschis despre experienţa sa personală şi lăuntrică, descrie propriile viziuni şi nu se teme să opună evenimentul spiritual al vieţii sale mistice unor instituţii tradiţionale

 

În contextul bogăţiei de harisme a veacurilor al X-lea şi al XI-lea, domină personalităţi teologice care, prin experienţa mistică şi a iubirii dumnezeieşti, au lăsat opere demne de toată admiraţia şi totodată au devenit lumini ale Bisericii şi ale culturii generate de aceasta. Printre aceste personalităţi, este şi Sfântul Simeon Noul Teolog(949-1022). Originar din Paflagonia, s-a aflat de foarte mic în Constantinopol, a trecut prin mai multe mănăstiri, răspândind lumina teologiei şi „pecetluind puternic epoca lui cu ucenici plini de har”[1].

Colosală figură a misticii noastre ortodoxe şi un „pnevmatofor” experimentat până la sublim, trăieşte în preajma marii schisme dintre Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană, rânduit parcă de Dumnezeu să fie „stâlp de foc la această tragică răspântie a istoriei pentru a lumina sensul viitor al ortodoxiei”[2].

Sfântul Simeon Noul Teolog ocupă un loc deosebit în istoria spiritualităţii Răsăritului creştin datorită personalităţii sale puternice care se face simţită în fiecare rând scris al operei sale. „Este singurul dintre toţi misticii ortodocşi ai Evului Mediu care vorbeşte deschis despre experienţa sa personală şi lăuntrică, descrie propriile viziuni şi nu se teme să opună evenimentul spiritual al vieţii sale mistice unor instituţii tradiţionale[3].

Sfântul Simeon Noul Teolog este unanim considerat drept teologul mistic prin excelenţă al Bisericii bizantine, purtând marele nume de „Noul Teolog”, situându-se astfel pe aceeaşi treaptă cu Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Grigorie de Nazianz, singurii care au fost numiţi „Teologi”.

„Editate, traduse şi studiate, scrierile sale se bucură în ultimele decenii de un interes crescând nu doar din partea savanţilor şi specialiştilor, fiind o lectură favorită pentru monahi, dar şi pentru credincioşii ortodocşi doritori de desăvârşire duhovnicească, râvnitori să se aprindă de focul Duhului şi lumina lui Hristos”[4].

Deşi opera teologică a Sfântului Simeon Noul Teolog de-a lungul istoriei a fost oarecum evitată circulând mai degrabă clandestin şi trunchiat, în special în mediul monahal, a revenit în epoca contemporană în prim plan[5]. Studiile ce au drept obiect viaţa, activitatea şi teologia Sfântului Simeon Noul Teolog au devenit din ce în ce mai numeroase şi mai variate, abordând aspecte dintre cele mai diverse.

În acest context favorabil pentru literatura teologică românească, când poţi avea acces la aproape toate scrierile din toată perioada patristică datorită numeroaselor traduceri realizate de erudiţii teologi români, am reuşit să lecturez Viaţa şi Catehezele Sfântului Simeon Noul Teolog, scrieri duhovniceşti, unice prin originalitatea lor mistică.

Catehezele, au un specific aparte, unic probabil în contextul literaturii teologice ortodoxe, „înclinate spre tradiţionalism, măsură şi conformism, fiind în aceeaşi măsură provocatoare şi riguros tradiţionale”[6].

Scrise între anii 980-998, în prima parte a egumenatului de la mănăstirea Sfântul Mamas, Catehezele Sfântului Simeon se concentrează asupra realităţii unei întâlniri conştiente cu Hristos în Duhul Sfânt.

 Lecturând Catehezele Sfântului Simeon, „găseşti un mesaj personal şi inovator, dar şi extrem de conservator”[7], mesaj pe care îl poţi folosi ca reper în contextul lumii de azi, secularizată şi plină de „repere” care nu duc nicăieri.

Prin întreaga lui viaţă străluminată de Duhul Sfânt, Sfântul Simeon Noul Teolog, ilustrează în mod sublim doctrina îndumnezeirii. Înţelegem astfel de ce viaţa mistică în condiţiile de timp şi spaţiu e începutul vieţii veşnice. Astfel, spunea Nichifor Crainic, în Simeon „se exemplifică adevărul teologic că destinaţia omului e aceea de a deveni „dumnezeu prin asemănare şi prin participare[8].

În viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog: din porunci se nasc virtuţile, iar din acestea descoperirea tainelor celor ascunse şi acoperite în literă. Fiindcă prin plinirea poruncilor se face lucrarea virtuţilor, iar prin făptuirea virtuţilor se face plinirea poruncilor, şi aşa prin acestea ni se deschide uşa cunoştinţei [Lc 11, 52], sau, mai degrabă, nu prin acestea, ci prin Cel ce a zis: «Cel ce Mă iubeşte pe Mine, va păzi poruncile Mele, şi Tatăl Meu II va iubi pe El şi Eu Mă voi arăta Lui» [In 14, 21. 23]”.

În cele 36 de Cateheze este scoasă în evidenţă, pe lângă multe alte mesaje, lucrarea poruncilor şi virtuţilor, afirmând nevoia fiecărui creştin de a avea un contact viu cu Dumnezeu, a unei comuniuni conştiente cu Hristos.

Gândirea şi scrisul teologic ale lui Simeon aduc un plus de vitalitate în simţirea şi experierea duhovnicească a vieţii harice „ce trebuie să se întemeieze pe taina lui Hristos Însuşi, uns de către Duhul pentru mântuirea lumii, dar în acelaşi timp, El Însuşi lăcaş al Duhului din vecie”[9].

Opera Catehezelor este „rod al unei experienţei proprii, de o expresie şi o intensitate unică în cadrul epocii în care a trăit” Sfântul Simeon Noul Teolog; fiind de „cea mai autentică factură ortodoxă”, este rod al unei vieţi inundate de harul, iubirea şi lumina divină, centrul gândirii la care Sfântul a ajuns prin curăţire sufletească, prin lacrimi, exercitarea virtuţilor şi rugăciune neîncetată[10].

Pentru ca totul să capete un înţeles în viaţa omului de azi, spunea Sfântul Simeon, trebuie să existe experienţa personală a prezenţei şi puterii lui Hristos Celui viu.

„Deci fericit omul acela, care ascultă cuvintele acestea, le primeşte cu credinţă şi le face pe ele [Mt 7, 24], căci găsind mari bunătăţi, care sunt mai presus de minte şi de cuvânt şi de cuget, va ferici mâna mea nenorocită, care a scris acestea, şi va slăvi pe Domnul Cel milostiv şi mult îndurat Care printr-o limbă murdară şi printr-o gură necurată şi murdară le-a încredinţat scrisului ca model de întoarcere şi de pocăinţă şi ca o cale nerătăcită şi prea adevărată a celor ce vor din tot sufletul să se mântuiască şi să moştenească împărăţia care este în însuşi Dumnezeu şi Mântuitorul nostru, Căruia fie slava în veci. Amin.[11].

 


[1] Nikolaos A. Matsoukas, Istoria filosofiei bizantine: cu o anexă despre scolasticismul Evului Mediu, traducere de Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, Nicusor Deciu, Editura Bizantina, Bucureşti, 2003, p. 125.

[2] Nichifor Crainic, Sfinţenia împlinirea umanului(curs de teologie mistică), Ediţie îngrijită de Ierod. Teodosie Paraschiv, Trinitas, Iaşi, 1993, p. 22.

[3] John Meyendorff, Sfântul Grigorie Palamas şi mistica ortodoxă, traducere din limba franceza de Angela Pagu; cuvânt înainte de Teodor Baconsky, Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 54.

[4] Nicodim Aghioritul, Slujba, Acatistul şi Lauda Sfântului Simeon Noul Teolog, cuvânt înainte şi traducere Diac. Ioan. I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2002, p. 5.

[5] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice; Capetele morale; Cuvântările morale întâi şi a cincea, în Filocalia, vol. VI, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1947, este prima lucrare tradusă din spaţiul românesc postbelic. În 1990 Părintele Dumitru Stăniloae, la Craiova, în volumul Studii de Teologie dogmatică ortodoxă, traduce Imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Se traduce apoi Sfântul Nichita Stithatul, Viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog, traducere de Ilie Iliescu, Editura Herald, Bucureşti, 2003, iar opera completă a fost tradusă în: Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice: Scrieri I, studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., şi un studiu de ieromonah Alexander Golitzin, Editura Deisis, Sibiu, 1999; Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze: Scrieri II, Ediţia a II-a revăzută, studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., la Editura Deisis, Sibiu, 2000; Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole şi Capitole: Scrieri III, introducere şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001; Sfântul Simeon Noul Teolog, Viaţa şi epoca: Scrieri IV, introducere şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001.

[6] Pr. Asist. Univ. Dr. Marius Popescu, Sfântul Simeon Noul Teolog şi actualitatea „noii” sale teologii, Teologia Mistică Poetică, Imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântul Simeon Noul teolog-1000 de ani de la compunerea lor, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 377.

[7] Conf. Univ. Dr. Dan Chiţoiu, Experiere şi expresie în „imnele iubirii dumnezeieşti”, Teologia Mistică Poetică, Imnele iubirii dumnezeieşti ale Sfântul Simeon Noul teolog – 1000 de ani de la compunerea lor, Editura Basilica, Bucureşti, 2012, p. 235.

[8] Nichifor Crainic, Sfinţenia împlinirea umanului..., p. 23.

[9] Preotul Profesor Boris Bobrinskoy, Împărtăşirea Duhului Sfânt, traducere din limba franceză de Măriuca şi Adrian Alexandrescu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999, p. 50.

[10] Cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Petraru, Cunoaşterea lui Dumnezeu după Sfântul Simeon Noul Teolog..., pp. 129-130.

[11] Cat. 23, p. 253.