Corul Madrigal va concerta la Iași în spectacolul „Săptămâna Patimilor”

Arhiepiscopia Iașilor Martie 28, 2023

Pe data de 1 aprilie, la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, va susține la Opera Națională Română din Iași, un spectacol din cadrul turneului național de Paști „Săptămâna Patimilor”.

Actorii Corneliu și Pavel Ulici vor întregi firul epic al montării cu texte sacre și universale, iar peste 1.000 de copiii din corurile Programului Național Cantus Mundi vor cânta alături de Corul Madrigal în toate cele 9 spectacole.

Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar de Paști „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon, decorurile de Vladimir Turturica, iar design-ul de lumini aparține lui Alin Popa. Dorin Popovici creează video mapping-ul, iar Gabriel Scîrlet semnează regia muzicală.

Turneul național „Săptămâna Patimilor” se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care marchează anul acesta 6 decenii de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.

Pentru achiziționarea unui bilet, dar și pentru mai multe detalii legate de spectacolul aniversar „MADRIGAL 60”, vă rugăm să accesați următorul link: bilete.ro

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri