IPS Mitropolit Teofan, la hramul Mănăstirii Coșula din Botoșani: „Sfântul Ierarh Nicolae a fost omul curat cu inima care L-a văzut prin aceasta pe Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 6, 2019   Autor: Tudorel Rusu

Astăzi, în ziua când Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Mănăstirea Coșula din Botoșani și-a serbat hramul. Sutele de credincioşi prezenți la sărbătoarea aşezării monahale au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din soborul co-slujitor făcând parte, alături de arhim. Calinic Chirvase, starețul Mănăstirii Coșula, stareţii mai multor mănăstiri din judeţul Botoşani, dar şi din alte judeţe ale Moldovei, pr. Lucian Leonte, protopop al Protoieriei Botoşani, precum şi pr. Daniel Dascălu, directorul seminarului botoșănean.

„Mare și minunat, tainic lucru este pentru o ființă umană să-L cunoască pe Dumnezeu”

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre Sfântul Ierarh Nicolae ca fiind omul curat care L-a văzut și cunoscut pe Dumnezeu: „Sfântul Ierarh Nicolae, pe care l-am prăznuit în această zi, ocrotitorul acestei sfinte mănăstiri, a fost omul curat cu inima care L-a văzut prin aceasta pe Dumnezeu, în sensul că L-a cunoscut pe Dumnezeu. Mare și minunat, tainic lucru este pentru o ființă umană să-L cunoască pe Dumnezeu. Fiind Dumnezeu Adevărul, omul este chemat să cunoască și el adevărul. Troparul Sfântului Ierarh Nicolae, adică imnul cel mai important din slujba acestui mare ierarh, îl descrie pe acesta ca fiind îndreptător al credinței, chip al blândeții, învățător al înfrânării, adăugându-se la acestea și cuvintele «adevărul lucrurilor». Sfântul Ierarh Nicolae, prin inima sa curată, prin mintea sa luminată, a cunoscut adevărul lucrurilor, a celor de sus și a celor de jos, adevărul cu cele întâmplate în viața lui și cu cele întâmplate în timpul vieții sale, adevărul cu viața lumii, căci orice bineplăcut al lui Dumnezeu are și duh prorocesc, adică intuiește adevărul din vremea sa și prevede cele ce au să se întâmple în timp”.

După cuvântul de mulțumire al părintelui stareț Calinic Chirvase, înainte de a pleca spre casele lor, credincioşii prezenţi au primit binecuvântare de la IPS Părinte Mitropolit Teofan, iar mănăstirea a organizat o agapă frăţească şi a împărţit pachete cu mâncare.

Coșula este o mănăstire de călugări, situată la o distanța de aproximativ 20 kilometri sud-est de municipiul Botoșani. Ea a fost construită în anul 1535 de către marele vistiernic Mateiaș Coșolvei, sfetnicul domnitorului Petru Rareș, pe malul stâng al râului Miletin. Mănăstirea a fost realizată în stilul arhitecturii feudale moldovenești. În secolele XVII-XVIII, așezământul reprezenta un important centru duhovnicesc și cultural, având peste 1.000 de călugări. În 1908, complexul monahal a fost părăsit, devenind biserica parohială. A fost reînființat în 1991. Ansamblul Mănăstirii Coșula este inclus pe lista monumentelor istorice.

Lucrările de reabilitare realizate în baza unui proiect cu finanțare europeană

Pe data de 15 mai 2016, 3.000 de credincioși au fost prezenți la slujba de resfințire a bisericii Mănăstirii Coșula, ce a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, și Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. La final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, starețul Mănăstirii Coșula, părintele Calinic Chirvase, a fost hirotesit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan întru arhimandrit, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică. Lucrările de reabilitare a Complexului Monahal Coșula au fost realizate în baza unui proiect cu finanțare europeană în valoare de aproximativ 15 milioane de lei. Proiectul, care a fost implementat de Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Mănăstirea Coșula, a urmărit reabilitarea Bisericii „Sfântul Nicolae”, a Casei Egumenești, a turnului clopotniței, a arhondaricului, a hrubelor și a zidurilor de incintă, dar și sistematizarea și reabilitarea infrastructurii conexe, începând de la căile de acces auto, parcări și alei. De asemenea, în proiect s-a avut în vedere amenajarea și dotarea Complexului Monahal Coșula în vederea includerii acestuia într-un circuit turistic cultural și religios.

Slujba Botezului pentru pruncul Nectarie

După slujba hramului de la Mănăstirea Coşula, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a poposit la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” - Pacea din Botoșani, unde a săvârșit Taina Botezului pentru pruncul Nectarie, copilul familiei preotului paroh Marian Macuc şi al preotesei Ana. După cuvântul de învățătură al ierarhului, un grup de colindători de la Școala 13 din Botoșani au prezentat un program de colinde.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri