CERCUL DE PICTURĂ „SF. M. MC. GHEORGHE” LA FEREDENI

Viața parohiei August 28, 2014

„Sf. Ioan Damaschinul a scris: «prin icoane vizibile suntem conduşi la contemplarea a ceea ce este divin şi spiritual» şi prin păstrarea memoriei celor pictaţi în icoane, suntem inspiraţi să-i imităm. Sf. Grigore de Nyssa povestea cum nu putea trece pe lângă o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac «fară să verse lacrimi».

Într-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al VII-lea Sinod Ecumenic, «Dacă unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit şi i-a produs lacrimi, cu atât mai mult ea va aduce căinţă şi-i va face bine celui simplu şi necunoscător»”[1].

La începutul acestei săptămâni, la Biserica din Feredeni a început a III-a ediţie a Cercului de pictură religioasă „Sf. M. Mc. Gheorghe”. 

În cadrul acestui cerc de pictură, organizat şi susţinut de Parohia Feredeni, s-a propus ca tinerii din satul Feredeni să înveţe să picteze icoane pe lemn.

„Pictura icoanelor înfăţişează lucrurile ca şi când ar fi produse de lumină şi nu ca şi cum ar fi luminate de o sursă exterioară. Într-o icoană, materia, suprafeţele, desenul, obiectul şi semnificaţia devin condiţii de contemplare. Pictarea icoanelor este o formă de artă care îmbină aceste elemente într-un tot unitar cu semnificaţii profunde”[2].

Aflaţi la sfârşitul vacanţei de vară, copiii, elevii şi studenţii s-au adunat în curtea Bisericii din sat să descopere taina iconarului ortodox, deconectaţi de la obişnuitele activităţi cotidiene.

În fiecare zi, după Rugăciunile de dimineaţă, se trece prin fiecare etapă a pictării icoanelor cu bucurie şi entuziasm, iar seara la încheierea lucrului se citeşte Acatistul Sf. M. Mc. Gheorghe la racla cu Moaştele Sfântului Gheorghe aflate în Biserica noastră.

De la prima ediţie s-au evidenţiat printre tinerii participanţi adevărate talente, care au pictat pentru prima dată o icoană, iar rezultatul a fost excepţional.

Anul acesta foştii copii de altă dată, studenţi sau liceeni coordonează acest cerc de pictură, cei care participă pentru prima dată învăţând arta picturii pe lemn, iar cei care au mai participat la cerc încep o altă icoană.

Timp de 10 zile, se vor realiza icoane pe lemn sub îndrumarea prof. înv. primar Fotea Iulia, iniţiatoarea proiecului şi a fiilor satului Bărbieru Alina, absolventă a secţiei de Master Patrimoniu Cultural din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Iacobeţ Mihaela, studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul” din Bucureşti, Ionuţ Strachină, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, Bolboros Georgiana, studentă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Iaşi şi Rotariu Andreea, elevă la Colegiul „Ştefan cel Mare”, Hîrlău.

Anul acesta am început realizarea de icoane cu Sf. M. Mc. Gheorghe înfăţişat în diferite chipuri ce vor fi expuse sub forma unei colecţii a cercului în decursul timpului.

O parte din icoanele realizate vor fi folosite în Biserica satului, o parte vor fi donate pentru sălile de clasă din Şcoala şi Grădiniţa satului Feredeni la festivitatea de începere a anului şcolar, iar o parte vor fi oferite celor care ajută şi sprijină activităţile parohiei Feredeni.

Sfinţirea icoanelor şi premierea copiilor se va face în ziua praznicului „Înălţării Sf. Cruci” după Sf. Liturghie.

Pr. Dan Fotea