În seara zilei de 14 august, cu ocazia hramului bisericii, un sobor de nouă preoţi au slujit î n mijlocul credincioşilor din parohia Feredeni slujba Vecerniei unită cu Litia.
În fiecare an acest moment al hramului strânge laolaltă conştiinţa tuturor credincioşilor bisericii pentru realizarea supremului ideal, îndumnezeirea tuturor întru Hristos, Domnul. Hramul desăvârşeşte această conştiinţă a tuturor credincioşilor, a celor vii, dar și a celor răposaţi. De aceea, acum, se face pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, ca Domnul să le răsplătească aceste fapte minunate.
Unitatea de credinţa şi viaţa întru Hristos, a celor mulţi care se adună în acest moment, crează conștiinta fraternităţii creştine, făurita prin puterea iubirii lui Hristos. Izvorul este participarea la rugăciunea în comun pentru implorarea, sub aceeaşi cupolă, a harului ceresc care-I aduce de sus ajutor, milă şi spor pentru toţi, în toate cele bune, ocroteşte în necazuri şi dureri, scapa de primejdii şi încercări[1].
În această seară preoţii au realizat prin puterea rugăciunii această conștiință a fraternității creștine și au bucurat prin prezența lor enoriașii feredeneni. Mulţumim protosinghelului Isidor Bucătaru (stareţul Mănăstirii Balş), preotului Ceobanu Petru (parohia Şendreni), preotului Pîslariu Victor (Parohia Buhalniţa), preotului Tenchiu Emanuel (Parohia Tărinca-Maxut), preotului Purcel Ionuţ (Parohia Deleni II), preotului Bendeac Mihai (Parohia Lupăria-Câmpeni), preotului Bortaş Iliuţă Gabriel (Parohia Leţcani-Iaşi) și preotului Purice Florin (Parohia Dragalina-Botoşani),
A doua zi de dimineaţă am slujit Utrenia, Acatistul praznicului Adormirii Maicii Domnului şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Am avut bucuria de a trăi aceste momente duhovniceşti alături de colegul de seminar, facultate şi master, părintele Purice Florin, numit recent preot la Parohia Dragalina, Protopopiatul Botoşani. Părintele Florin a ţinut şi cuvântul de învăţătură în care a explicat învăţăturile ce sunt aşezate în axionul praznicului Adormirii Maicii Domnului.
Înainte de ,,Parastasul ctitorilor”, am expus în câteva cuvinte cele trei valenţele ale hramului nostru şi anume valenţa istorică, teologică şi misionară, dar şi câteva cuvinte despre familia ctitorilor Krupenski. A urmat un moment deosebit de important pentru comunitatea de la Feredeni: ,,Parastasul ctitorilor”. Pun în ghilimele această expresie pentru că aşa este numit acest moment de către enoriaşii feredeneni.
Familia boierilor Krupenski Iordache cu soţia Măriuţa, fiul acestora, Grigorie cu soţia Smaranda şi fiul Gheorghe sunt pomeniţi la fiecare Liturghie săvârşită în timpul anului în Biserica de la Feredeni, dar în această zi de 15 august, toată suflarea din sat se uneşte pentru a-i pomeni şi al le face praznic.
După Parastasul săvârşit în mijlocul Bisericii, am mers la cripta familiei Krupenski din incinta bisericii şi am cântat ,,Veşnica pomenire”, apoi peste 200 de persoane au fost aşezate la ,,masa ctitorilor”, agapă organizată de enoriași pentru familia Krupenski, în amintirea faptului că au lăsat un edificiu monumental celor din acest sat.
Concluzie: Unitatea de credinţa şi viaţa întru Hristos a celor mulţi care se adună la hram, crează conștiința fraternităţii creştine, făurita prin puterea iubirii lui Hristos.
Preot paroh Fotea Dănuț