Rugăciune și binecuvântare pentru începutul de an școlar în Biserica din Feredeni

Evenimente Septembrie 6, 2026

Copii, părinți și cadre didactice s-au rugat împreună, pentru începutul noului an an școlar, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni. Slujba de Te Deum, săvârșită după Dumnezeiasca Liturghie, a fost un moment de mulțumire și de rugăciune pentru binecuvântarea copiilor, a profesorilor și a întregii comunități.

Duminică, 6 septembrie, după Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni a fost săvârșită slujba de Te Deum pentru începutul noului an școlar, la care au participat copii, părinți și cadre didactice.

Pentru copii, începutul școlii înseamnă un nou drum, noi provocări, prietenii, descoperiri și responsabilități. De aceea, rugăciunea Bisericii pentru elevi și profesori nu este doar un gest simbolic, ci o expresie a grijii și a încrederii că educația, atunci când este susținută de familie, școală, Biserică și comunitate, poate schimba în bine viața unui copil și, îndrăznim să spunem, chiar viața unei comunități.

Un moment deosebit l-a constituit împărtășirea, la Sfânta Liturghie, a copiilor și a cadrelor didactice care s-au pregătit pentru primirea Sfintei Euharistii. Astfel, pentru cei prezenți, noul an școlar va începe nu doar cu emoția reîntâlnirii și a primelor zile de școală, ci și cu rugăciune și recunoștință.

Într-un context social în care, mai ales în spațiul public și pe rețelele de socializare, este uneori pusă sub semnul întrebării prezența Bisericii în apropierea școlii sau în activitățile dedicate copiilor, credem că este important să subliniem un lucru esențial: grija Bisericii pentru educație și pentru formarea copiilor nu este nici nouă, nici conjuncturală.

Dimpotrivă, preocuparea pentru educație și pentru formarea omului face parte din însăși misiunea Bisericii.

Aceasta nu înseamnă că Biserica trebuie să se substituie școlii. Biserica și școala au roluri distincte, dar pot și trebuie să lucreze împreună atunci când în centrul preocupărilor lor se află copilul.

Sunt multe parohii care, prin activitățile pe care le desfășoară, sprijină în mod concret familia și sistemul de educație. Prin proiecte, activități culturale și educative, prin susținerea copiilor și a tinerilor și prin implicarea în viața comunității, Biserica poate contribui la prevenirea abandonului școlar și la crearea unui mediu în care copiii să fie încurajați să învețe, să se dezvolte și să își descopere propriile daruri.

Parohia Feredeni este una dintre comunitățile care și-a asumat în mod constant această responsabilitate.

Parohia Feredeni – aproape de copii

De mai mulți ani, Parohia Feredeni desfășoară și susține activități prin care este aproape de copii și tineri, sprijină familia și școala și contribuie la prevenirea abandonului școlar.

Parohia are experiența unor proiecte europene dedicate educației și sprijinirii copiilor și familiilor. Prin proiectul „Alege Școala – Consolidează familia”, timp de peste trei ani, Parohia Feredeni s-a implicat în sprijinirea copiilor și familiilor, promovând educația și prevenirea abandonului școlar.

Începând cu luna martie a acestui an, în parteneriat cu Patriarhia Română, un nou proiect dedicat copiilor se desfășoară prin Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”. Aproximativ 50 de copii și tineri beneficiază aici de un spațiu în care pot participa la activități educative, culturale, creative și recreative.

La nivel local, în luna august a fiecărui an, Școala de Vară Feredeni a devenit una dintre cele mai importante activități dedicate copiilor. Timp de mai multe zile, zeci de copii participă la activități în care educația, rugăciunea, jocul, cultura și tradițiile se îmbină firesc.

În timpul anului sunt organizate, de asemenea, ateliere de pictură, lectură, istorie locală și cusături tradiționale, prin care copiii sunt încurajați să descopere lumea cărților și a artei, să cunoască istoria locului în care trăiesc și să păstreze valorile și tradițiile comunității.

Un loc aparte îl ocupă Grupul vocal „Hurgheselul” și Ansamblul Folcloric „Hurghesul”. Dincolo de cântec, dans și valorificarea tradițiilor locale, aceste activități îi ajută pe copii să fie responsabili, să lucreze împreună, să își respecte colegii, să își descopere și să își valorifice talentul și să reprezinte cu demnitate comunitatea din care fac parte.

Toate aceste inițiative pornesc de la aceeași convingere: educația este una dintre cele mai importante investiții pe care o comunitate le poate face în propriul viitor.

Un început de an școlar sub binecuvântarea lui Dumnezeu

Te Deum-ul săvârșit astăzi la Feredeni este, astfel, mai mult decât un moment liturgic dedicat începutului de an școlar. Este expresia unei dorințe simple: aceea ca Biserica, familia, școala și întreaga comunitate să rămână împreună aproape de copii.

Ne rugăm ca Dumnezeu să le dăruiască tuturor copiilor din sat și din școala noastră, sănătate, înțelepciune, putere de muncă și bucuria de a învăța. Ne rugăm, de asemenea, pentru învățători și profesori, ca Dumnezeu să le dăruiască răbdare, luminare, putere și înțelepciune în nobila lor misiune.

Un copil educat, sprijinit și încurajat este o speranță pentru întreaga comunitate. Iar rugăciunea este unul dintre cele mai frumoase moduri prin care putem încredința lui Dumnezeu începutul acestui drum.

Pr. Dan Fotea

 

Pentru a descoperi mai multe momente de la aceast eveniment, vă invităm să vedeți mai multe fotografii publicate pe pagina de Facebook Fotea Dănuț și Iulia.

Citește alte articole despre: Feredeni, an școlar, Te Deum